Trebuie sa ne reantoarcem inapoi,mult inapoi,pentru a gasi originea supliciului meu...In acei zori ai copilariei cand mi-am imaginat o fantasma feminina pe care s-o ador.Aceasta fiinta inchipuita imi satisfacea pe deplin toate nevoile sufletului.
Au venit apoi iubirile reale,trecatoare...care n-au reusit sa-mi insufle niciodata aceasta beatitudine imaginara a carei urma persista in sufletul meu.Am aflat ce inseamna a trai pentru o idee,a te izola intr-un sentiment,a pierde din din vedere tot universul,a-ti pune existenta intreaga intr-un cuvant...intr-un singur cuvant,intr-o privire.Am aflat ca trebuie sa plang zambind...ca trebuie sa zambesc plangand...Am invatat...ca nu e de ajuns sa existi pentru a fi iubit.
Nu am simtit niciodata mai mult ca acum dorinta de a a spune cuiva aceste lucruri...
Nu stiu de ce o fac...si de ce tocmai acum.Poate pentru ca
Te Iubesc...
dar cat timp te voi iubi,nu stiu.
Te Iubesc.
Ma simt oarecum usurat si totodata imi vine sa ma desfiintez singur...
Simti tot fiorul disperarii ...a celui care-si joaca ultima carte,ultima sansa?
Ce neinsemnat ma simt! Imi inchipui neantul...
Ultima picatura de orgoliu...renunt si la ea.Sunt in genunchi,printeso...cersindu-ti putina iubire...
Am ratacit mereu,cautand ceva...si negasind nimic...Pana cand...te-am vazut trecand prin fata ochilor mei...
Vrei sa ma coplesesti de incantare?
Vrei sa te pierzi cu mine...in zorii unui vis?
Chiar daca o tristete mare cat soarele va invalui toata lumea mea...sa nu-ti fie teama sa spui "nu"...Amintirea ta...va arde in inima mea...si acolo-si va serba triumful...
trezirea la realitate...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu